Festivalul "Copii pentru Copii - Sf. Sava de la Buzau" ~ Editia 2016 - BUZAU ~ Parcul Crang - 25 Iunie 2016
Pastrarea sufletelor curate din copilarie traind in Hristos ! MARE ESTE DUMNEZEU !
Sfantul Sava de la Buzau - Viata Martirului in numele lui Hristos

Sfantul Sava de la Buzau

Sfantul-Sava

Viata Sfantului Sava Gotul de la Buzau

Unul din marile daruri cu care Dumnezeu a blagoslovit poporul nostru roman este numarul mare de sfinti romani, stiuti si nestiuti de noi, care stralucesc precum stelele pe bolta cereasca a Bisericii. Printre acestia, la loc de mare cinste se afla Sfantul mucenic Sava, unul din primii martiri crestini care a trait si a patimit pe meleagurile Buzaului. In vechile calendare bisericesti i se spune "Gotul", nu pentru ca era got de neam, ci pentru ca el a trait in tinuturile din sud-estul tarii noastre unde in veacul al IV-lea se aflau gotii - popor migrator care pusese stapanire pentru o vreme pe aceste meleaguri, unde a vietuit si Sfantul Mucenic Sava.
Faptul ca Sfantul Sava era stra-roman, se vede clar atat din Actul martiric, cat si din corespondenta purtata intre Sfantul Vasile cel Mare cu Betranion - episcop de Tomis si cu guvernatorul Scitiei Minor: Junius Soranus, unde se fac multe referi la credinta crestina a stramosilor nostri. Sfantul Sava s-a nascut in jurul anului 334, intr-un sat din tinuturile buzoiene, nu departe de raul Museos, numit astazi Buzau.
El a avut marea fericire sa se nasca dintr-o familie de parinti crestini care, deodata cu hrana trupeasca, i-au dat-o si pe cea sufleteasca, indestulandu-l cu cuvantul lui Dumnezeu, care a rodit insutit in inima lui, aprinsa din copilarie de dorul lui Hristos. Precum doreste cerbul apa izvoarelor, asa dorea de mult Sava sa se impartaseasca cu cele Sfinte in Biserica. De mic copil a avut aceasta inclinatie spre viata religioasa, traind asemenea unui monah in sfintenie si ascultare de Biserica.
Duhovnicul lui era preotul Sansala - parintele satului, al carui nume era foarte cunoscut pana in Dobrogea, unde avea multe rude, la care gasea ocrotire si sprijin sufletesc, cand se porneau persecuttiile impotriva crestinilor. Dumnezeu l-a inzestrat pe Sava din pruncie cu darul cantarilor religioase, fapt pentru care preotul Sansala l-a apropiat foarte mult de biserica, folosindu-l ca dascal, desfatand auzul crestinilor ce luau parte la oficierea slujbelor religioase. Orice dar trebuie folosit spre slava lui Dumnezeu si spre mangaierea celor din jur. Atunci cand, din diferite motive, nu se savarsea Sfanta Liturghie in satul sau, Sava pleca intr-o cetate din apropiere - probabil orasul Buzau de astazi, unde slujea preotul Gutticas. Cu trecerea timpului, Sava sporea tot mai mult in cele duhovnicesti.
In Actul martiric alcatuit de un reprezentant al Bisericii din Gotia, din care facea parte, se arata ca era "drept in credinta; cucernic, gata spre toata ascultarea cea in dreptate, bland, simplu la cuvant, dar nu in cunostinta, vorbind tuturor pasnic despre adevar, facand sa taca pe pagani, nesemetindu-se, ci purtandu-se cum li se cuvine celor smeriti, linistit si negrabit la cuvant si foarte ravnitor la tot lucrul bun". Hrana lui era postul si rugaciunea la care adauga cuvantul Evangheliei lui Hristos. Era bun cu toata lumea, incat toti cei din sat il iubeau, ba chiar si gotii care stapaneau aceste tinuturi si inca nu erau crestini. Imediat dupa edictul de la Milan, dat la anul 3l3 de imparatul Constantin cel Mare, a urmat o perioada de liniste religioasa si de refacere a vietii bisericesti. Crestinii ieseau din catacombe la lumina, slujind lui Hristos.
Insa, dupa moartea imparatului Constantin cel Mare, a urmat din nou un puternic val de persecutii impotriva crestinilor. Gotii pagani condusi de Atanaric au declansat represalii puternice si impotriva crestinilor din tinuturile stapanite de ei. Paganii le impuneau crestinilor sa manance din carnurile jertfite idolilor. Acei crestini care refuzau acest lucru erau foarte crunt persecutati si chiar omorati. In asemenea incercare mare, unii pagani, binevoitori, sfatuindu-se intre ei, ofereau unor crestini, rude cu ei, in fata persecutorilor si in public, carne nejertfita in loc de carne jertfita idolilor, spre a-i pazi pe ai lor neintinati si a insela pe prigonitori. Sfantul Sava a refuzat categoric acest compromis plin de viclesug, spunand tuturor in public ca: "daca cineva va manca din carnurile acelea, fie si nejertfite, acesta nu poate sa mai fie crestin". Prin aceasta, Sfantul Sava cauta sa-i fereasca pe crestini de a cadea in cursa diavolului "care urla ca un leu, gata sa inghita chiar si pe cei alesi" (I Petru 5, 8). Intr-o alta imprejurare, paganii, dorind sa salveze pe prietenii lor crestini, erau gata sa jure in fata prigonitorilor ca in satul lor nu este nici un crestin. Dar Sava le-a spus: "pentru mine nimeni sa nu jure, caci eu sunt crestin". Credinta lui era puternica si inflacarata.
In anul 372, nefiind slujba religioasa de Sfintele Pasti in aceasta zi, deoarece preotul Sansala si multi crestini se refugiasera din pricina persecutiilor in sudul Dobrogei, Sava a plecat intr-un oras din apropiere sa serbeze invierea lui Hristos, impreuna cu preotul Guttica. Pe cand mergea pe drum, i s-a aratat un barbat foarte inalt si stralucitor la fata care i-a zis sa se intoarca in satul lui, la preotul Sansala. Dar Sava i-a raspuns ca preotul Sansala nu este in sat, fiind plecat in Scitia Minor si a mers mai departe spre preotul Guttica. Desi afara era foarte frumos, dintr-o data se porni o zapada imensa, care-i astupa drumul ca sa nu mai poata merge mai departe. Atunci Sava a inteles ca voia lui Dumnezeu este de a se intoarce cat mai degraba in satul lui, unde sosise intre timp preotul Sansala pentru a savarsi slujba Sfintelor Pasti crestinilor care mai ramasesera. Cand s-au revazut Sava cu duhovnicul Sansala s-au bucurat foarte mult, ca i-a ajutat bunul Dumnezeu ca sa mai slujeasca inca o data impreuna de Sfintele Pasti.
In preajma Sfintelor sarbatori s-a pornit un nou val de persecutii impotriva crestinilor. Paganii umblau din sat in sat, cautand pe cei care marturiseau credinta in Hristos, pentru a-i face sa se lepede de Taina Botezului. In noaptea a III-a dupa Pasti, Atharid prigonitorul a navalit in sat cu o ceata de talhari si l-au aflat pe preotul Sansala acasa cu dascalul Sava, ce se odihneau dupa o noapte de priveghere si de cantare lui Dumnezeu. In semn de dispret, acei pagani i-au dezbracat si lovit cu nuiele si bice, aratand multa cruzime, lasandu-i aproape fara rasuflare. Dumnezeu le-a dat tarie si rabdare in aceste incercari, incat, facandu-se ziua, Sfantul Sava zicea celor care-l prigonisera amarnic: "Oare nu m-ati purtat voi prin locuri arse, prin ascutisurile cioturilor batandu-ma? Vedeti, insa, daca pe trupul meu am vanatai de pe ranile pe care mi le-ati facut?" Dumnezeu Care face minuni si care are grija de alesii Lui, l-a tamaduit indata pe Sf. mucenic Sava de toate ranile pricinuite. Prigonitorii l-au legat dupa aceea pe Sava intre doua osii metalice foarte grele, unde l-au lasat sa se chinuiasca o noapte intreaga. Intre timp, prigonitorii adormind, o femeie, care s-a sculat dis-de-dimineata pentru a gati bucatele celor din casa sa, s-a dus si l-a dezlegat. Desi era liber, el nu a fugit ci, dimpotriva, a ramas in apropiere ajutand acea femeie la munca ei. Dimineata, cand a aflat Atharid despre acest fapt a dat porunca sa i se lege mainile si sa fie atarnat de o grinda a casei. Nici aceste chinuri nu l-au facut pe Sava sa se lepede de Hristos, ci, dimpotriva, si mai mult se intarea. Atunci cand un prigonitor a aruncat in el cu un drug de fier, toti credeau ca a murit, dar el, sculandu-se, slavea si se inchina lui Dumnezeu, spunand: "aceasta m-a durut atat de mult de parca m-ati fi lovit cu un fir de lana". Atharid, vazand ca nu poate sa-l faca pe Sava in nici un fel sa renunte la credinta lui in Hristos, a dat porunca sa-l inece in apa Buzaului. Auzind aceasta, Sfantul Sava a strigat de bucurie: "Binecuvantat esti Doamne si preamarit este numele Tau, Iisuse, in veci. Amin. Caci Atharid se osandeste cu moarte vesnica si cu pierzare, iar pe mine ma trimite la Viata cea pururea viitoare, caci astfel a binevoit Dumnezeul nostru". Soldatii lui Atharid, vazand frumusetea si nevinovatia acestui tanar crestin Sava, au incercat sa-l salveze de la inecare, motivand ca stapanul nu stie daca-l vom slobozi sa plece unde va vrea. Auzind Sava aceste cuvinte le-a zis: "La ce va folosesc aceste cuvinte? Faceti cum v-a spus stapanul vostru. Eu vad dincolo de rau, ceea ce voi nu puteti vedea. Ii vad pe cei ce trebuie sa primeasca sufletul meu si sa-l duca in locasul maririi; asteapta numai momentul cand va fi despartit de trupul meu".
Prigonitorii l-au luat si l-au afundat in apa Buzaului, caci avea legata de gat o greutate mare. Murind astfel, prin apa si prin lemnul ce-i era legat de gat, se exprima prin acest fel indoit de munca cele doua simboluri ale mantuirii oamenilor: Botezul si Crucea.
Dupa ce Sava si-a dat duhul, ostenii l-au scos din apa si l-au lasat afara neingropat. Venind crestinii din apropiere, i-au luat trupul sau sfant si l-au ingropat cu multa evlavie.
Vestea despre sfintenia vietii si curajul credintei Sfantului Sava s-a raspandit foarte repede pana in Asia Mica, in cetatea Capadociei unde slujea Sfantul Vasile cel Mare, care a facut indata o scrisoare lui Iunius Soranus sa mijloceasca pe langa episcopul Betranion pentru a primi moastele Sfantului si a le aseza in cetatea sa. Moastele Sfantului Sava au fost insotite de o scrisoare a Bisericii din Gotia catre Biserica din Capadocia, in care se spunea printre altele: "Aveti grija sa savarsiti Sfanta Liturghie in ziua cand prea fericitul martir Sava a fost incoronat fara sa fi cunoscut ceilalti frati, pentru care toata Biserica ortodoxa si apostolica sa laude si sa binecuvinteze pe Domnul Care a binevoit sa preamareasca pe slujitorii Sai".
Sfantul Sava este un marturisitor al credintei poporului nostru si intre alte neamuri. Ne bucuram ca din neamul nostru Dumnezeu a ales aceasta mladita altoita in Trupul lui Hristos, care este Biserica. El este un neincetat rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi crestinii. Prin cinstirea Sfantului mucenic Sava, noi de fapt il cinstim pe Dumnezeu, care este minunat intru Sfintii Sai. Amin!
Preot Prof. Dr. Mihail Milea

Acatistul Sfantului Sava Gotul de la Buzau

Inceputul obisnuit...
Slava Tie, Dumnezeul nostru... Imparate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfanta Treime... Tatal nostru... Ca a Ta este imparatia...
Miluieste-ne pe noi, Doamne... Slava... Doamne, miluieste-ne pe noi... Si acum... Usa milostivirii...

Condacul 1

Sfinte Mucenice al lui Iisus Hristos, care din pruncie ai slavit pe Dumnezeu prin a ta viata ingereasca traita pe pamantul tarii noastre; cu credinta si cu dragoste-ti cantam asa:
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Icosul 1

Ingereasca viata din copilarie ai trait Sfinte mucenice Sava, caci, prin cuvant, cu fapte bune si prin cantare sfanta, meleagurile Buzaului le-ai luminat in duhul Evangheliei lui Hristos si pe stramosii nostri la dreapta credinta i-ai indemnat, pentru care iti cantam, zicand:
Bucura-te, caci cu ingerii vietuiesti acum in ceruri;
Bucura-te, ca de acolo neincetat te rogi pentru noi;
Bucura-te, ca ale tale sfinte rugaciuni sunt bine primite;
Bucura-te, grabnic ajutator in nevoi si necazuri;
Bucura-te, ca te-ai facut pe tine pilda vie de slujire lui Hristos;
Bucura-te, ca la Dumnezeu ai cugetat ziua si noaptea;
Bucura-te, ca ale tale tinereti lui Iisus le-ai inchinat;
Bucura-te, caci cu glasul tau cel dulce in Biserica ai cantat;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 2-lea

Cu nespusa dragoste si evlavie crestina L-ai slujit pe Dumnezeu in Biserica prin rugaciune si post, asemanandu-te prin aceasta cu ingerii din ceruri, unde neincetat canti impreuna cu ei lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Asemenea unei faclii ce arde, te-ai aprins, o, Sfinte mucenice Sava, de focul dragostei lui Dumnezeu, punandu-ti Viata in pericol prin apararea dreptei credinte crestine de paganii care slujeau celor neinsufletite si ai indemnat pe toti crediciosii Bisericii sa se indeparteze de mancarurile jertfite idolilor; pentru aceasta noi, cu bucurie, iti cantam asa:
Bucura-te, ca lumina lui Hristos in tine a stralucit;
Bucura-te, ca invataturile tale, sfinte, pe multi i-a luminat;
Bucura-te, ca nu ti-ai crutat ale tale tinereti pentru Hristos;
Bucura-te, ca te-ai impotrivit pana la moarte paganilor;
Bucura-te, ca ai aratat la toti neputinta si zadarnicia idolilor;
Bucura-te, ca de mic ai iubit calea Bisericii prin care dobandim mantuire;
Bucura-te, ca nu te-ai intinat cu cele idolesti;
Bucura-te, ca te-ai facut pe tine strajer al Ortodoxiei;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 3-lea

Sfantul Vasile cel Mare, printr-o scrisoare catre guvernatorul Scitiei Minor, a cerut sa i se trimita in graba moastele Sfantului mucenic Sava de la Buzau, pe care sa le aseze la loc de cinste in Biserica din Capadocia, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ca-ntr-o icoana sfanta ti s-a zugravit Viata ta duhovniceasca in acea scrisoare a Bisericii din Gotia catre Biserica din Capadocia, care a primit ale tale moaste facatoare de minuni, pentru care-ti cantam asa:
Bucura-te, ca si de numele tau se leaga vechimea crestinismului pe aceste meleaguri buzoiene;
Bucura-te, ca in tinuturile Buzaului ai vietuit ca un monah;
Bucura-te, ca ai fost aparator al dogmelor crestine in fata paganilor;
Bucura-te, ca te-ai aratat pe tine foarte silitor spre orice lucru bun;
Bucura-te, ca ai trait drept in credinta pana la moarte;
Bucura-te, caci in feciorie si ascultare de Biserica ai vietuit;
Bucura-te, ca in Biserica ai cantat neincetat lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca pe multi i-ai intarit in duhul Evangheliei lui Hristos;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 4-lea

Multimea prigoanelor si rautatea paganilor din Gotia nu te-au indepartat pe tine, Sfinte mucenice Sava, de la dreapta credinta a Bisericii, pentru care, impreuna cu tine, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Nevoind sa mananci din jertfele idolilor, Sfinte mucenice Sava, ai fost supus la grele si mari chinuri cutremuratoare pe care, insa, le-ai biruit cu dragostea fierbinte fata de Hristos, pentru care-ti cantam asa:
Bucura-te, ca mai presus de toate L-ai iubit pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca sufletul ti 1-ai incredintat Mantuitorului Hristos;
Bucura-te, ca nu te-ai infricosat de cei care ucid trupul;
Bucura-te, ca Athanaric al gotilor n-a putut sa te indeparteze de Biserica;
Bucura-te, caci cu barbatie ai rabdat Crucea suferintelor;
Bucura-te, ca pentru credinta ai fost scos afara din satul tau;
Bucura-te, ca prin toate persecutiile indurate si mai mult te-ai intarit in credinta;
Bucura-te, caci in apa Buzaului ai primit cununa muceniciei;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 5-lea

In Saptamana Luminata a Sfintelor Pasti, Sfinte Sava, ai fost chinuit impreuna cu duhovnicul tau, preotul Sansala, iar talharii cei nelegiuiti v-au prigonit amarnic, pe voi, care v-ati inchinat si ati cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fiind prigoane mari impotriva crestinilor, tu, Sfinte mucenice Sava, ai indraznit sa praznuiesti cu bucurie in Biserica satului tau Sfintele Pasti, impreuna cu preotul Sansala, unde ai fost gasit de Atharid prigonitorul care v-a dus prin locuri pustiite de focul migratorilor, batandu-va pe voi cu nuiele si bice, fara de mila, patimind mult pentru credinta in Hristos. Pentru aceasta si noi iti cantam:
Bucura-te, caci cu bucurie mare ai patimit multe pentru dreapta credinta;
Bucura-te, ca nu te-ai lepadat de Taina Sfantului Botez;
Bucura-te, ca invierea lui Hristos ti-a dat tarie in credinta cea dreapta;
Bucura-te, ca in Saptamana luminata a Sfintelor Pasti ai fost martirizat;
Bucura-te, ca si acum, in ceruri, proslavesti Invierea Mantuitorului Iisus Hristos;
Bucura-te, ca la necazuri si prigoane te intareai, zicand: "Mare este Dumnezeu";
Bucura-te, ca pana-n clipa mortii ai cantat: Hristos a inviat;
Bucura-te, ca apele Buzaului ti-au spalat ale tale rani insangerate;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 6-lea

Moastele tale, Sfinte mucenice Sava, au fost mutate de la Buzau pe malul Marii Negre, in cetatea Tomisului, prin staruinta dreptcredinciosului guvernator al Scitiei Minor, Iunius Soranus, care, impreuna cu fericitul episcop Betranion si mult popor, le-a primit cu mare cinste si bucurie, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Afland Sfantul Vasile cel Mare de ale tale moaste, Sfinte mucenice Sava, a trimis o scrisoare Sfantului Betranion, episcop de Tomis, prin care-l ruga staruitor sa trimita ale tale sfinte moaste in Capadocia. Pe care, cu multa evlavie primindu-le, te-a preamarit, zicand asa:
Bucura-te, ca pe meleagurile Buzaului ai vietuit;
Bucura-te, ca prin viata curata si smerenie ai ajuns in randul sfintilor;
Bucura-te, ca te-ai luptat ca un viteaz ostas impotriva ispitelor si a pacatelor;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de mari daruri de la Dumnezeu;
Bucura-te, ca pentru multi ai fost o pilda vie de credinta;
Bucura-te, ca pe cei din Tomis i-ai mangaiat prin ale tale sfinte moaste;
Bucura-te, ca pe multi i-ai intors la dreapta credinta;
Bucura-te, ca si celor din Capadocia mare bucurie le-ai adus cu moastele tale sfinte;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 7-lea

Deodata cu moastele Sfantului Sava, episcopul Betranion a trimis si o epistola Sfantului Vasile cel Mare in care-si arata cinstirea sa fata de Sava, atletul lui Hristos, si indemna pe toti ca, fara incetare, sa cante lui Dumnezeu, Care este minunat intru sfintii Sai: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Marele ierarh Vasile al Capadociei, raspunzand la scrisoarea Sfantului Betranion, si-a aratat marea sa multumire pentru primirea sfintelor moaste, laudand pe Sfantul Sava in cantari de cinstire:
Bucura-te, Sava mucenice, alesule ostas al lui Iisus Hristos;
Bucura-te, ca din tinerete ai urmat calea Evangheliei lui Hristos;
Bucura-te, ca tuturor L-ai vestit pe Mantuitorul Iisus Hristos;
Bucura-te, ca cele mai mari prigoane nu te-au putut desparti de dragostea lui Hristos;
Bucura-te, ca te-ai aratat pe tine implinitor al poruncilor lui Hristos;
Bucura-te, ca ai primit cununa de mucenic de la Mantuitorul Hristos;
Bucura-te, stalpare duhovniceasca din Tulpina lui Hristos;
Bucura-te, ca pe unde ai mers ai vestit Evanghelia lui Hristos;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 8-lea

In cea de-a doua scrisoare, Sfantul Vasile cel Mare, indemna parinteste pe toti crestinii din Dacia-romana sa faca rugaciuni catre Milostivul Dumnezeu, sa reverse pacea Sa in lume si Bisericii si cu totii sa cante neincetat Ziditorului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Scrierile Sfantului Vasile cel Mare fac pomenire despre credinta crestinilor din Dacia si mai ales de mucenicia Sfantului Sava pe care-l lauda, zicand asa:
Bucura-te, luptatorule impotriva idolatriei si a eresurilor;
Bucura-te, ca inima ta, cu dragostea lui Hristos, s-a aprins;
Bucura-te, ca L-ai marturisit cu putere pe Hristos in tot locul;
Bucura-te, ca pe multi goti i-ai increstinat;
Bucura-te, ca invataturile lui Arie ereticul le-ai defaimat;
Bucura-te, ca in dreapta credinta ai ramas neclintit pana la moarte;
Bucura-te, ca prin credinta ta fierbinte multora ai fost folositor;
Bucura-te, ca si din pamantul Romaniei, multi sfinti s-au ridicat la Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 9-lea

Sa aducem slava si multumire Bunului Dumnezeu Care a binevoit ca din tinuturile noastre stra-romane sa aleaga pe Sfantul Sava de la Buzau, care, in cer, se roaga neincetat pentru Biserica si neamul nostru, cantand: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ca intr-un policandru aprins stralucesc chipurile sfintilor romani inaintea tronului lui Dumnezeu si ca un luceafar lumineaza Sfantul Sava in inimile noastre, ale celor ce-i cantam:
Bucura-te, sfesnic al Bisericii prea luminos;
Bucura-te, caci pentru marturisirea lui Hristos cu mare dragoste ai fost aprins;
Bucura-te, ca pe multi i-ai luminat la adevarul credintei;
Bucura-te, ca te-ai aprins cu dumnezeiescul dor de Dumnezeu;
Bucura-te, smirna duhovniceasca cu buna mireasma;
Bucura-te, ca pentru binele tarii noastre te rogi neincetat;
Bucura-te, a tarii noastre vesnica floare sfanta;
Bucura-te, ca mijlocesti inaintea Mantuitorului Hristos pentru neamul nostru;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 10-lea

Sfarsit-ai alergarea ta catre cer, Sava prea fericite, la varsta de treizeci si opt de ani, in douasprezece zile ale lunii aprilie, anul 372, ducandu-te sa iei plata ostenelilor tale de la Stapanul Hristos si sa canti impreuna cu ingerii Lui: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Viata ta a fost ca un rug aprins de focul dragostei lui Hristos, pe care L-ai preamarit prin ale tale fapte bune si prin cantare bisericeasca; pentru aceea si noi te laudam, zicand asa:
Bucura-te, ca pana la moarte pe Hristos L-ai preamarit;
Bucura-te, ca din copilarie ai primit credinta cea adevarata;
Bucura-te, ca inima ta de dragostea lui Hristos s-a aprins;
Bucura-te, caci cu sufletul tau in Dumnezeu ai crezut;
Bucura-te, ca pentru Hristos ai lepadat toata grija cea lumeasca;
Bucura-te, ca pe Dumnezeu neincetat L-ai preaslavit;
Bucura-te, ca pururea ai avut aprinsa in tine candela rugaciunii;
Bucura-te, caci glasul Evangheliei lui Hristos ai ascultat;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 11-lea

In Biserica, slujind ca dascal, pe crestini i-ai invatat sa se fereasca de mancarurile jertfite idolilor, sa se lepede de pacate si sa se pazeasca de orice lucru paganesc, pentru a fi bine placuti lui Dumnezeu, Caruia i se cuvine cantarea ingereasca: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu mare dar dumnezeiesc ai fost invrednicit de Dumnezeu, Sfinte mucenice Sava, sa canti neincetat lui Dumnezeu in Biserica slavei Sale, indemnandu-ne si pe noi sa-ti urmam pilda vietii tale sfinte, pentru care iti aducem aceste cantari:
Bucura-te, cela ce ai fost alauta a Duhului Sfant;
Bucura-te, chimval bine rasunator al dreptei credinte;
Bucura-te, ca prin cantare sfanta ai propovaduit pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin aceasta ai devenit un fierbinte slujitor al lui Hristos;
Bucura-te, ca pe toti crestinii i-ai indemnat sa cante in Biserica:
Bucura-te, ca prin dulcea ta glasuire pe multi i-ai apropiat de Dumnezeu;
Bucura-te, ca si pe noi ne-ai invatat a iubi Evanghelia lui Hristos;
Bucura-te, cela ce canti mereu cu ingerii cereasca Liturghie;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 12-lea

Ziua si noaptea ai laudat neincetat pe Dumnezeu in psalmi si cantari sfinte, cugetand la cele vesnice, indemnand pe toti sa cante lui Dumnezeu in Biserica: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Petrecandu-ti Viata in slujba Bisericii lui Hristos, alaturi de preotul Sansala, ai invatat pe toti sa se lase de toata grija cea lumeasca si sa cugete mai degraba la cele ceresti, pentru care-ti aducem aceste cantari duhovnicesti:
Bucura-te, caci cu multa smerenie, lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucura-te, ca pe Maica Domnului pururea o ai laudat;
Bucura-te, ca prin rugaciune fierbinte ai biruit ispitele acestei vieti;
Bucura-te, ca prin cuvantul adevarului pe multi la adevarata credinta i-ai intors;
Bucura-te, ca inima ta cu dragostea lui Hristos s-a aprins;
Bucura-te, trimisule al credintei strabune in alte tinuturi;
Bucura-te, mult rugatorule pentru binele poporului nostru;
Bucura-te, Sfinte mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Condacul al 13-lea

O, Prea Sfinte mucenice Sava, care ai vietuit pe pamantul strabunilor nostri pana la moarte, roaga-te catre Mantuitorul Hristos pentru toti binecrediciosii din tara noastra, sa le dea tuturor pace, sanatate, mantuire ca, impreuna cu tine, sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
(De trei ori)
Rugaciune catre Sfantul Mucenic Sava
Sfinte mucenice Sava, alesule al lui Hristos, care din tinerete ai urmat calea Bisericii, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii, care cinstim cu multa evlavie ale tale nevointe si patimiri pentru dreapta credinta. Adu-ti aminte de toti binecrediciosii tarii noastre, ca si noi sa dobandim mila si har inaintea lui Dumnezeu. Fii rugatorul nostru fierbinte inaintea Dreptului Judecator in Ziua cea mare a Dreptatii lui Dumnezeu, care va sa vie. Ajuta-ne, Sfinte mucenice Sava, sa ne ingrijim de mantuirea sufletelor noastre, sa iubim cele ceresti si sa cugetam mereu la cele vesnice, pentru ca si noi sa ne invrednicim a mosteni imparatia cereasca impreuna cu toti sfintii. Amin!
Otpusul obisnuit.
Preot Prof. Dr. Mihail Milea - Sava Bogasiu

Veniti ucenicilor ai lui Hristos, insetati dupre imparatia cea cereasca !
Doamne ajuta ! MARE ESTE DUMNEZEU !

 

SPONSORI

RoStar
RoStar - Biscuiti pe gustul tau!

EURODIDACTICA
EURODIDACTICA  - Materiale didactice

Editura LITERA
Editura LITERA - Carti online

Didact Forum
Didact Forum - MaterialeDidactice.ro

Editura DIANA
Editura DIANA ~ Educatie de calitate pentru fiecare

Gradinita - Copilaria
Gradinita Copilaria

Gradinita Arc-En-Ciel
Gradinita Arc-En-Ciel

Decorativ-Art
Decorativ-Art

Stickero
Stickero

 PARTENERI 

- Fundatia Sf.Sava-Buzau: www.SfSavaBZ.ro

Fundatia-Sf-Sava

GradiniteBucuresti.ro

GradiniteBucuresti.ro

CalendarulCopiilor.ro

CalendarulCopiilor.ro

Radio Itsy Bitsy
~ Bucurie in familie

Radio Itsy Bitsy ~ Bucurie in familie

- Primaria Municipiului Buzau: www.PrimariaBuzau.ro

Primaria Municipiului Buzau